3 Sporturi perfecte pentru aceasta vreme

image

Sportul, bată-l vina! El este principalul vinovat pentru felul in care arătam si ne simțim. Bine, ar mai fi si Alimentația, dar aici lucrurile parcă sunt ceva mai simple. Cu chiu, cu vai mai reușim sa renunțăm la mâncărurile nesănătoase, dar să facem mișcare, nici ridicați cu macaraua nu ne urnim din loc. Cu toate ca ne-am promis ca de luni ne apucam serios de treaba, iată ca-i deja a șaptea  ,luni’, si-i tot mai bine în pat/pe canapea/la o terasa.

Daca și tu faci parte din categoria oamenilor care efectiv n-au nicio tragere de inima când vine vorba de activități fizice, avem câteva propuneri care te-ar putea tenta. Pe scurt, poți sa te distrezi și sa-ți lucrezi și toate grupele musculare dintr-un foc.

Tot ce trebuie să faci este să aduni câțiva prieteni, să îmbraci o ținută sport și lucrurile sunt ca și rezolvate.

Iată trei sporturi perfecte pentru această vreme, iar noi îți garantăm că te vei distra de minune practicandu-le.

1. Tenis de câmp: este genul de sport care necesită o stare permanentă de alertă, lucru care te va ajuta sa consumi un număr mare de calorii. Chiar dacă a doua zi te vei trezi cu o febră musculară de toată Frumusețea, cu siguranță îți vei dori să revii pe teren cu prima ocazie. În plus, e dovedit științific faptul că practicanții acestui sport sunt mai optimiști și au o poftă de viață mai mare decât cei care nu joacă tenis.

2. Escalada: acest sport presupune cățărarea pe un panou artificial folosind doar propriile forte. Bineînțeles, poate fi practicat și pe un perete de stâncă natural, dar pentru un amator poate fi destul de periculos. Pe lângă faptul ca îți vei îmbunătăți condiția fizică, vei reuși să te întorci în timp, la minunata vârstă a copilăriei.  Atenție însă, se spune că escalada crează dependența, și sigur o să ajungi să faci din practicarea acestui sport un obicei.

3. Mersul pe bicicletă: te ajută să arzi calorii, îmbunătățeste sănătatea mintală, întărește sistemul imunitar și lista de beneficii poate continua. Nu este nici pe departe un sport monoton, gândește-te câte lucruri vei reuși să vezi în timp ce pedalezi.

Ei, am reușit să te convingem?

 

Cum sa nu te ingrasi in concediu: 10 reguli simple

 

fatCand ne aflam in concediu, suntem tentati sa mancam mai mult decat de obicei. Tot ceea ce ne dorim este sa ne relaxam si sa ne distram cat mai mult, iar silueta este ultimul lucru la care ne gandim. Si uite asa ne trezim ca, in urmatoarele doua luni, muncim pe branci la sala, sa dam jos tot ce-am acumulat in cateva zile. Iar povestea asta se repeta in fiecare an.

Va propun ca in aceasta vacanta sa nu repetati aceleasi greseli, ci sa incercati sa va mentineti greutatea si tonusul. Si nu este greu deloc. Sunt cateva reguli, pe care daca le respectati, nici nu va veti trezi cu kilograme in plus cand va veti intoarce din concediu, si va veti putea bucura si de toate bunatatile.

Continue reading

Ce mai citesc femeile

reading

Din ce spun statisticile, femeile din Romania stau foarte bine la capitolul lectura. Se citeste mult si se citesc carti bune, insa nu acesta este subiectul postarii  de astazi. Vreau sa  vorbesc , mai degraba, despre niste tendinte literare(daca se pot numi asa)  care au luat cu asalt internetul. Mai exact, despre acele ‘specii literare’ carora  unele femei le dau like si share, cu frenezie, pe retelele de socializare si pe care inteleg ca le devoreaza de-a dreptul. De ce le citesc? nu ma intereseaza. De ce le dau share? asta  am incercat sa inteleg (nu stiu in ce masura am reusit).

Asadar, cam asta se citeste:

Basme contemporane in care, bineinteles, exista binele si raul. Si-anume: ‘zana’- o faptura sensibila,  care a transformat iubirea intr-un job full time si ‘boul’- care n-a stiut sa aprecieze zana la adevarata ei valoare, ba mai mult, a inselat-o si-a plecat cu alta. Si da-I cu like si share pe Facebook, ca poate vad si altii cate-a patimit sensibila faptura, si poate s-o gasi cineva sa aline suferinta bietei zane. Ca poate vede si ‘boul’ si realizeaza in al treisprezecelea ceas ce a facut. Si uite  asa, internetul este sufocat de povesti in care, binele, chiar daca nu castiga, macar este compatimit, iar raul, chiar daca nu este invins, a fost, cel putin, aratat cu degetul.

Povestiri motivationale cu si despre femei puternice, care, fie au iubit prea mult, fie au indurat prea mult, fie au iertat prea mult. Dar au avut puterea sa puna punct si sa o ia de la capat. Sa renasca precum pasarea Phoenix din propria cenusa.. Si-acum, aceste autoare vor sa impartaseasca din experientele lor, desigur, cu cele mai slabe de inger. Si da-I cu like si share pe facebook, ca lumea trebuie sa stie ce forta zace-n ele.

Ghiduri practice despre cum sa-l cuceresti, pastrezi si sa-l ai la degetul mic de la piciorul drept. Acest tip de lectura isi gaseste, cel mai adesea, adepte printre femeile disperate, care inainte sa se cunoasca pe ele insele, vor sa cunoasca cateva strategii pentru a-I intra in gratii unui barbat pe care,de asemenea, nu-l cunosc. Aceste cititoare  cred cu tarie, ca daca urmeaza cei 10 pasi simpli, succesul este garantat. Si dau cu like si share pe facebook, sa ia aminte si alte surate  aflate in  impas si suferinta.

Si apoi, mai sunt si textele scrise si adresate barbatilor, dar care sunt citite tot de catre femei, pentru ca, nu-I asa?!, in asta consta job-ul lor full time: sa adune informatii de peste tot, chiar si  de la concurenta.

Cum ar trai multe femei, daca viata de pe facebook ar fi adevarata

facebook

  • Ar bea numai cafele frumos pictate
  • N-ar putea supravietui fara o cutie de macarons pe zi
  • Nu ar mai sti ce gust are apa, ar bea doar sampanie-la micul dejun, pranz si cina
  • Viata ar fi o fuga continua, dintr-o metropola in alta, de la o sesiune de shopping la cele mai rafinate restaurante si saloane de cosmetica
  • Ar avea de fiecare data un fotograf pe urmele lor, care le-ar surpinde in cele mai tari ipostaze
  • Majoritatea ar fi manechine de profesie
  • 80% din timp, ar vorbi numai in citate (sau decat in citate)
  • Ar primi, in fiecare zi, dovezi de iubire si apreciere de la oameni care traiesc pentru a le face fericite
  • Ar citi mai multe carti decat o fac in realitate
  • Viata ar fi o vacanta continua

Lista ramane deschisa

0 TRUCURI pentru a fi tu insati

BEAUTY

15 trucuri pentru a parea mai slaba vara aceasta, 10 trucuri pentru a parea mai sexi, 8 trucuri pentru a te reindragosti de partener, trucuri simple pentru a arata  mai bine la plaja, trucuri ca sa scapi rapid de x kilograme, trucuri care te fac sa pari mai inteligenta, trucuri care te fac sa pari mai inalta, trucuri pentru ca el sa te placa mai mult, 18 trucuri pentru a fi placut de ceilalti.

Din ce in ce mai multe articole din presa scrisa si online sar in ajutorul femeilor cu tot feluri de sfaturi care, se presupune,  ar trebui sa le faca viata mai usoara si implicit, mai frumoasa. Problema este ca in loc sa le determine pe reprezentantele sexului frumos sa invete sa se iubeasca cu adevarat, aceste sfaturi nu fac altceva decat sa le incurajeze sa triseze si sa se transforme in cu totul alte persoane.

Exact asa cum spune si dictionarul: ‘truc= manevra abila de a face ceva mascand realitatea, siretlic, stratagema’. Astfel, aplicand aceste trucuri, nu vei fi nici mai slaba, nici mai sexi, nici mai indragostita si, cu atat mai putin, mai inteligenta. Vei fi, cel mult, complexata si frustrata.

In viata, putine lucruri se obtin cu adevarat prin siretlicuri, si daca totusi reusesti sa le obtii altfel decat printr-o maniera cinstita, cu siguranta efectul nu va fi de durata. Mai devreme sau mai tarziu vei fi demascata. Asa ca daca vrei sa ajungi la un rezultat care sa te multumeasca cu adevarat, nu este loc de trucuri. Trebuie sa muncesti (chiar si pe branci, uneori)

Astfel, daca vrei sa pari mai slaba- mergi la sala sau incearca sa tii o dieta, daca vrei sa pari mai inteligenta-  mai pune mana din cand in cand pe o carte, daca vrei ca el sa te placa mai mult- fii tu insati, iar daca nu te place asa cum esti,  inseamna ca nu de el ai tu nevoie.

Eu cred ca nu este nevoie de trucuri. Daca te nemultumeste ceva la tine, incearca sa schimbi si nu sa maschezi realitatea, iar daca nu poti schimba, invata sa te iubesti exact asa cum esti.

Bineinteles, depinde doar de tine daca iei in serios toate acele articole care te invata cum sa te prefaci ca arati si te simti perfect.