Get the look: Brigitte Bardot

Una dintre cele mai cunoscute actrite de origine franceza, Brigitte Bardot a fost, fara indoiala, idolul multor femei din generatia sa si nu numai. Considerata un sex smbol al anilor ’60, actrita a reusit sa-si puna amprenta si in moda, printr-un stil feminin, dar indraznet, cu totul inconfundabil.

B.B a debutat in cinematografie la varsta de 17 ani si nu a trecut mult timp pana cand aceasta a reusit sa capteze atentia intregii mass-media. Admirata de toata lumea, dar cu o viata personala zbuciumata, aceasta decide sa se retraga din lumina reflectoarelor la numai 36 de ani, dedicandu-si viata activismului pentru drepturile animalelor.

Dintre elementele specifice  stilului sau vestimentar, amintim: rochiile si fustele mini, decolteul  Bardot (care lasa ambii umeri la vedere), denumit dupa numele vedetei. Dintre pantofi, ii prefera pe cei comozi, precum balerinii, iar palariile cu boruri largi si ochelarii de soare ii confereau o nota chic si clasica in orice moment. De asemenea, ea a fost cea care a promovat costumul de baie cu ‘bikini’, iar coafura care a consacrat-o a fost Babette (dupa filmul cu acelasi nume), cu toate ca adora sa-si poarte parul lasat lejer pe spate.

 

Get the look: Brigitte Bardot

H M off shoulder top
44 RON – hm.com

Michael Kors pleated skirt
5.230 RON – marissacollections.com

Valentino ballet shoes
3.695 RON – selfridges.com

Yves Saint Laurent black belt
605 RON – shop-hers.com

L Erickson hair pin
395 RON – nordstrom.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s